duminică, 28 august 2011

cine pe cine (de)serveste - continuare

Este un draft la SESIZARE asa ca luati-o ca atare, doar ca nu va suferi modificari majore. Ca o curiozitate sa fiti atenti unde apare Anca Doru.


Turda
28 August 2011                                      Către
                                                                         Politia Locala

           Subsemnatul ... declar următoarele:
          În data de 26.08.2011, în jurul orelor 13:30, aflându-mă pe str. P. Hașdeu, aproximativ nr. 2 (parcul muzeului), am fost abordat de o polițistă locală sub solicitarea ”să mă legiminez”. Conform cu Legea 155/2010 publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 483 din 14 iulie 2010, art. 19: g) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală, adică nu era cazul. Cauza a fost faptul că, ”mi-am permis” să îi fotografiez colegii, care, după părerea mea, comiteau un mare abuz (pe scurt, un participant ce se afla la deschiderea oficială, dupa ce s-a încheiat cuvântarea oficialităților, a pus o întrebare primarului Ștefănie – dacă este mulțumit de starea în care se află parcul? fiind imediat abordat de 2 polițiști locali care i-au cerut să se legitimeze și cu care au avut schimburi dure de replici).
         Dialogul lor cu mine, căci am fost abordat de tot ”dispozitivul” din respectivul parc (se afla acolo inclusiv PODAR AURELIAN NICOLAE, șef serviciu Siguranța și Ordine Publică, așa cum apare pe saitul Primăriei Turda, respectiv consilierul local ANCA DORU), poate fi rezumat în:
     
      - nu am voie să îi fotografiez în uniformă – de ce? Nu există vreun paragraf din legea poliției locale,  Legea nr. 155/2010 care să nu permită, asta în cazul în care se cunoaște legislație ...
   
      - eu mă aflam pe spațiu/domeniu public (domeniul public al statului, definiție: Apartin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public, piete, cai de comunicatii, retele stradale si parcuri publice … care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public. Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Domeniul public al statului este reglementat de Legea fondului funciar, legea nr. 18/1991, republicata 1998) – și atunci cum se justifică un astfel de comportament?
      - că nu dețin acreditare. Asta-i tare de tot!
      - mi-au cerut să îmi șteargă pozele (dacă am văzut cum se pune problema, telefonul mobil l-am înmînat unui alt polițist local – ca să vedem pînă unde merge tupeul indivizilor și, după ce a cotrobăit prin fișiere, mi-a spus că ” nu am făcut nici o poză” și ”la revedere”). Îi solicit public acelui ”polițist local” să îsi ceară scuze vis-a-vis de faptul că am fost facut, încă de la început, că ”eram băut”... și da, nu este o gluma.
     - că ”o să iau sancțiune”. De ce?
      Ca o paranteză, initialul participant la manifestari, din prima parte a relatării, a fost destul de violent (verbal) cu mine, iar polițiști locali, deși erau de fața, nu au avut nici o reacție, cu atât mai mult când este stipulat la art. 21 din Legea 155/2010- Poliţistul local are şi următoarele îndatoriri: b) să dovedească solicitudine şi respect faţă de orice persoană, acordând o atenţie sporită grupurilor vulnerabile (eu sunt invalid de gradul 2). Cum este posibil?
      Precizez alte puncte în conformitate cu Legea 155/2010: art.20 (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul local este obligat să: e) … după încheierea oricărei acţiuni sau intervenţii, acesta se legitimează şi îşi declară funcţia pe care o deţine în poliţia locală. De ce nu s-a facut după cum prevede legislația? Și care sunt numele, prenumele și functia deținuta în cadrul Poliției Locale Turda?
     Dacă nu cumva este vorba despre ”exces de zel” și necunoașterea puținei legislații în domeniu, atunci, conform pct. c) este obligat să respecte şi să aducă la îndeplinire ordinele şi dispoziţiile legale ale şefilor ierarhici și aș dori să știu, în contextual relatării, cine a dat dispozitie să se comporte astfel cu populația?
     Și ajungem la întrebarea principal/finală: a fost sau nu abuz în funcție? Și care vor fi consecințele, ținând cont că art. 20 pc. (5) politistul local răspunde, in conditiile legii, pentru modul in care isi execută atributiile de serviciu. Incălcarea de către politistul local, cu vinovăţie, a atributiilor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.
    Vă rog să îmi răspundeți, cu mare atenție, în scris, la toate întrebările, cu exactitate, în termenul legal.
   

 PS: Informațiile solicitate verbal pot fi furnizate pe loc sau în scris la o data ulterioară dacă tipul informației necesită documentare. Autoritățile publice se obligă să răspundă în scris solicitărilor în termen de: 10 zile lucrătoare pentru comunicarea informației de interes public solicitate, dacă aceasta a fost identificată; 10 zile lucrătoare pentru anunțarea solicitantului că acest termen nu a fost suficient pentru găsirea informației solicitate; 30 de zile lucrătoare pentru comunicarea informației de interes public identificate peste termenul de 10 zile respectiv 5 zile lucrătoare pentru transmiterea refuzului de comunicare a informației solicitate și a motivării refuzului.

 Prezentul document a fost încheiat în 2 exemplare, solicitănd nr. de înregistrare.

vineri, 26 august 2011

idiotii, adica om cu idei, de la politia locala

idiotii, adica om cu idei, de la politia locala. Mergind sa imi inregistrez cererea/sesizarea s.a. m-am lovit categoric  de refuzul dispecerului Dragan  care, dupa citirea sesizarii, a dat un telefon la seful de serviciu Zamfir si raspunsul ca "sa vin sa discut cu el" dar ca "in uniforma este interzisa fotografirea". Asa ca ma voi duce sa discut si cu Zamfir.

politia locala este in serviciul primariei 2

Iaca faptele:
1. In Pta. Muzeului, Turda, la SFIRSITUL cuvantarilor oficiale, cineva din multime striga primarului daca este multumit de starea in care se afla parcul din jurul muzeului. Si brusc, 2 agentii comunitarii, fosti gardieni publici, fosti politie comunitara, actuala politie locala aflata in subordea primariei, insotiti pe departe de o politista apartinind aceleiasi "politii", au sarit pe bietul om (conform acestuia "nu faceti parte din Securitate") solicitindui sa se legitimeze. Cum nu avea actele la el s-au dus la el acasa, anume pe partea cealalta de biserica. Cand m-am apropiat, desi am pastrat distanta, am vrut sa il/ii fotografiez in monentul in care si-a prezentat actele la identificare. Si acum urmeaza partea a doua:
2. Am fost abordat de respectiva "politista" sub solicitarea "sa ma legitimez" (o chestie absolut banala de altfel). Dar am fost abordat de TOT dispozitivul  din Pta. Muzeului, printe altele inclusiv de adjunctul politiei locale, zicandu-mi ca: n-am voie sa ii fotografiez in uniforma - de ce?, ca nu ma aflam pe domeniu public - cummmmm?, ca nu detin acreditare - asta-i in opinia lor argumentul "suprem", de parca am nevoie de acreditare, si mi-au cerut sa imi stearga pozele, respectiv ca o primesc "sanctiune" - de ce? Daca am vazut cum se pune problema i-am inmanat unui alt "politist" telefonul mobil - ca sa vedem pana unde merge tupeul lor.
Ca o paranteza, omul a fugit la mine zicandu-mi  sa sterg pozele facute ca daca nu imi "arata" el mie (bietul de el care nu s-a prins ca ii faceam un serviciu), asta de fata cu "politistii locali", care nu au avut NICI cea mai mica reactie.
Sa revenim: "polistul local" caruia i-am dat telefonul mobil (sa adresat mie cum "ca as fi baut", lucru care este profund neadevarat, subiectiv, cum ca ma aflam in stare de ebrietate - oricum am martorii care m-au vazut\au stat de vorba cu mine) conchide ca "nu am facut nici o poza" si ..."la revedere".
Si iar stau sa ma intreb: este sau nu abuz in functie? Dar o sa vad in raspunsul "stimabililor" pe care o sa il fac astazi si mai departe ...    

miercuri, 24 august 2011

justitia

"Presupunem" ca un ONG primeste o amenda din partea Primariei, amenda care nu este foarte mare dar in chestiune este vorba de principiu. Si se adreseaza justitiei - scris intentionat asa. Si justitia decide ca, nefiind nici un jurist de la Primarie, sa dea un nou termen. Si cum nici la acest termen nu se prezinta nimeni din partea Primariei, desi se solicitau inclusiv sa vina cu acte/documente doveditoare, justitia decide ca ONG-ul este ... bun de plata.
Si de acea spun ca justitia merita scrisa asa, cu litere mici.  

politia locala este in serviciul primariei

fapt: undeva in zona Materna, un "politist local", din cel cu uniforma, colinda blocurile de locuinte ca sa imparta fluturasi\invitatii nenominalizate de zilele Turzii.
Si stau si ma intreb: numai de atat sunt in stare vajnicii aparatori ai "legilor" locale? pai atunci mai bine angajam o firma care sa se ocupe de treaba asta, eventual si cu alte ocazii (ca oricum sunt rare) si in rest valea.
Sau sunt pregatiti mult mai bine si atunci n-ar avea ce cauta in astfel de ipostaze si cineva trebuie sa raspunda.
Oricum, intre noi fie vorba, a atribui mai multe politiei locale si sa fie si in subordinea Primariei implica un grad mare, deocamdata, de a fi folositi pentru razbunarile unor persoane mai mult sau mai putin orgolioase/vanitoase.  

miercuri, 17 august 2011

pe jos

Mergand pe jos, inafara de santurile ce strabat aproape fiecare strada si straduta, nu pot sa nu remarc "lucrarile" mai mult sau mai putin edilitare compuse din ocuparea trotuarului.
Astfel, in Micro 1, la Bocos, "zace" in intregime pe trotuar o pseudoterasa ce tine de, varianta oficiala, fiul viceprimarului Irimie. Stau si ma intreb, apoi treaba ii asta, sa ocupi tot trotuarul, sa te injure lumea la trecerea printre mese si sa nu iti pese ca tu esti viceprimar (vremelnic) si da, imi permit orice, chiar daca, zic eu, se incalca grosolan legea, inclusiv a bunului simt. Dar despre asta ...
A doua chestiune, dar nu la fel de grava  -cel putin din pdv al utilitatii, este statia din Centru, de la Pta Romana, inaugurata de STS. Desi nu are inca climatizarea functionala oricum "homlesii", cersetorii si curvele stau ca la ei acasa. Si cand zic acasa asa este. Adica nu ca se asteapta autobusul, hai, o jumate de ora, dar se si doarme. Oricum, la ce miasme ...   

duminică, 7 august 2011

despre criza si alte "porcarii"

E toata lumea civilizata, mai putin noi care suntem aparte (adica, vorba bancului, "daca Occidentul e inaintea noastra cu jdmii de ani ...") cu ochii pe indicii bursieri, datoria SUA sau unor state mai mult sau mai putin europene, etc. Altfel spus pe criza Criza CRIZA care, intr-un cuvant, de abia o inceput. De ce a inceput este o alta poveste dar important este cum se va termina. Si aici ajung la miezul problemei. Pai se va termina cu o schimbare de constiinta. Amin. Ca mai in bine sau in mai rau vom vedea. Dar oricum nu cred ca in 2012 va fi sfarsitul lumii. Eventual o lume mai curata din toate punctele de vedere.
Asadar, chiar daca ne hirjonim pe idei, principii, bunuri etc sa nu uitam ca la nivelul vietii noi toti suntem importanti si ca noi toti trebuie sa ne ispasim "pacatele".
Ca sa subliniez: in jocul vietii nimeni nu este mai presus/prejos. Si daca joc este ...sa inceapa balul.